Care este sensul Postului şi de ce Biserica Ortodoxă ţine încă la această pregătire înaintea unei mari sărbători?

   Trebuie să amintim în primul rând că postul ţine de o rânduială a lui Dumnezeu faţa de om. Parinţii spun că din rai omul a primit poruncă să postească şi să nu manânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului căci va muri. Porunca tindea să-l ocrotească pe om de îndepărtarea de Dumnezeu care aduce moarte. Sf. Vasile cel Mare spune: "Fiindcă n-am postit, am ieşit din Rai şi am fost izgoniţi de acolo. Să postim ca să intrăm iar în Rai". Începând cu porunca din rai, continuând cu Moise, Ilie şi Daniel proorocii, cu Sf. Ioan Botezătorul şi apoi cu însuşi Mântuitorul Hristos, postul a fost o rânduială respectată de tot omul care a dorit să lase deoparte cele materiale pentru a dobândi cele spirituale.

   Mântuitorul adresează un cuvânt care descoperă sensul profund al Postului: "nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu." Aceasta descoperă faptul că postul nu înseamnă flămânzire prin abţinerea de la bucate, ci hrănire cu o altfel de mâncare, cea spirituală, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Mântuitorul ne spune că omul nu este constituit din suflet şi trup, sufletul dorind cele spirituale, iar trupul pe cele materiale. Ci omul este suflet şi trup şi cele spirituale pot fi hrană chiar pentru trup.

   În post putem experimenta că trupul nostru se poate hrăni şi cu alta hrană, nu numai cu pâine. Şi aceasta pentru că în urma străduinţelor din post, trupul începe să se desprindă puţin de legăturile cu cele materiale şi să primească mai mult cele spirituale. Materia însăşi cu care suntem solidari prin trupul nostru începe să se spiritualizeze prin lucrarea harului la care se adaugă efortul omului de a primi Cuvântul lui Dumnezeu. În post începem să înţelegem o anumită comuniune ce era stabilită între om şi Dumnezeu înainte de căderea lui Adam, comuniune la care întreaga fiinţă a omului, suflet şi trup, participă. La fel, începem să înţelegem comuniunea dintre noi oamenii, în legatură cu comuniunea cu Dumnezeu. Cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cu atât ne apropiem şi de fraţii noştri.

   În lumina celor spuse, fiecare perioadă a Postului este o încercare pentru orice credincios care doreşte să postească. Căci lumea de azi şi datoriile noastre faţă de ea nu ne lasă să postim. Încercarea se referă la un anumit echilibru pe care trebuie să-l aflăm în fiecare post între strădanie şi împlinirea sarcinilor zilnice. Dar încercarea va aduce bucurie duhovnicească pentru cel ce va posti şi va afla înţelesul cuvintelor Mântuitorului privind hrănirea cu Cuvântul lui Dumnezeu.

   What is the meaning of the Fast, and why does the Orthodox Church still preserve this special kind of preparation before our great feasts?

   We must remember in the first place that fasting is related to one of God's provisions for mankind. The Holy Fathers say that in Paradise man received the commandment to fast, to not eat of the tree of the knowledge of good and evil, otherwise he would die. The purpose of the commandment was to protect man from falling away from God, which brings death. St. Basil the Great says, "Because we did not fast, we left Paradise and were driven out of it". Beginning with the commandment in the Garden of Eden, continuing with the prophets Moses, Elijah, and Daniel, with St. John the Baptist, and then with the Savior Christ Himself, fasting has been a practice respected by all who wished to put aside material things in order to gain spiritual things.

   The Savior makes a statement which reveals the profound meaning of fasting: "Man shall not live by bread alone, but by every word which comes out of the mouth of God". This shows that fasting does not mean just starving ourselves by abstaining from food, but nourishing ourselves with another kind of food - spiritual food, which is the Word of God. The Savior tells us that man is not made of soul and body, the soul desiring spiritual things and the body desiring material things; but man is soul and body, and spiritual things can be nourishment even for the body.

   In fasting we can experience the fact that our body can be nourished also by another kind of food, not only by bread. This is because, as a result of our efforts in fasting, the body begins to let go a little of its attachment to material things and to receive spiritual things more. The very matter with which we are in solidarity through our body begins to be spiritualized through the work of grace, to which is added man's efforts to receive the Word of God. In fasting we begin to understand a certain communion which was established between God and man before the fall of Adam, a communion in which the entire being of man, soul and body, participated. We also begin to understand the communion which exists between us as people, related to our communion with God. The closer we get to God, the closer we get to our brothers as well.

   In the light of these things, every time of fasting is a struggle for each Christian who desires to fast. Today's world and our responsibilities in it don't encourage our fasting. In every fast, the struggle comes in trying to find a certain balance between our ascetical efforts and fulfilling our daily responsibilities. But this struggle will bring spiritual joy for the one who fasts and discovers the meaning of our Savior's words about feeding on the Word of God.